MASONERIA / Istorie

Istoria timpurie a Lojii La Trei Crini Albi din Timisoara

2012 Martie 16
În luna mai a anului 1772 baronul Jozef Maximilian Linden cere şi primeşte o patentă din Viena care îi dă dreptul să formeze un cerc rosacrucian în oraş. Linden reuşeşte să strângă destul de mulţi doritori, ca în toamna aceluiaşi an să fondeze un Cerc în Timişoara. Cercul rosacrucian nu are viaţă prea lungă deoarece fondatorul ei se inbolnaveste şi se reîntoarce la Viena. Directoratul Cercului îi revine influentului negustor de cereale Jozef Sauvaigue, membru al Lojii Pentru Speranţa (Zur Hoffnung) din Viena.


CZIPRIÁN-KOVÁCS LORÁND

ÎNCEPUTURILE MASONERIEI ÎN TIMIŞOARA

    Sfârşitul secolului XVIII aduce un nou suflu de gândire şi în spaţiul Central şi Est European: iluminismul. Ideile lui Beaumarchais, Montesquieu, Rousseau şi Voltaire prind rădăcini şi pe meleagurile transilvanene, bănăţene. Legat de ideile pe atunci neconvenţionale apar şi adepţii noilor mişcări secrete, rosacruciene, templiere, masonice.
    După Braşov, Sibiu nici Timişoara nu face excepţie. În luna mai a anului 1772 baronul Jozef Maximilian Linden cere şi primeşte o patentă din Viena care îi dă dreptul să formeze un cerc rosacrucian în oraş. Linden reuşeşte să strângă destul de mulţi doritori, ca în toamna aceluiaşi an să fondeze un Cerc în Timişoara. Cercul rosacrucian nu are viaţă prea lungă deoarece fondatorul ei se inbolnaveste şi se reîntoarce la Viena. Directoratul Cercului îi revine influentului negustor de cereale Jozef Sauvaigue, membru al lojii Pentru Speranţa (Zur Hoffnung) din Viena. Cercul rosacrucian este nevoit să-şi suspende activitatea din cauza temperamentului conducătorului ei, care starneşte unele comentarii destul de acide din partea orăşenilor/timisorenilor.
    Sauvaigue nu renunţă la ideea fondării unei societăţi secrete şi în jurul anului 1776 fondează cu câţiva iniţiaţi din oraş (veniţi din toate părţile imperiului austriac) Loja masonică La Trei Crini Albi (Zu Den Drei Weisse Lilien) pe sistemul denumit Draskovich (asa numita "Observatie Draskovich"), motoul lojii fiind "Vivat Concordia et Lux"![1]
    Loja are atât de mare "succes" încât la sfârşitul anului numără deja 37 de membrii(14 M, 6 C şi 17 U). Aceştia conform uzanţelor timpului (din cauza persecuţiilor) folosesc în cadrul întâlnirilor nume "conspirative".
    Jozef Sauvaigue tocmai din cauza că nu cunoştea limba germana destul de bine, este în situaţia de a nu putea conduce lucrările Lojii, astfel el îşi arogă titulatura de " maestru fondator" şi conduce efectiv soarta lojii din Timişoara. Maestru venerabil este comisarul militar Jozef Bohoniczki, Johann Pötting şi Georg Barth sunt supraveghetorii, Georg Totdt este trezorier iar Ernst Goltz secretar.
    Conducerea lojii se modifică după nici un an - la sfârşitul anului 1776 - când Bohoniczki este transferat în Lemberg şi predă ciocanul contelui Pötting.
    Membrii se plictisesc repede de sistemul şi ritualul elaborat de contele Johann Draskovich (de origine croata-comandant al Regimentului 1 secuiesc,M:.M:. al Observantei care-i parta numele)  şi convin să ceară o patentă pentru înfiinţarea unei Loji templiere. În acest sens adresează o cerere lojii La Trei Acvile din Viena. În toamna anului 1778 Sauvaigue pleacă către Viena cu 200 florini aur [2] să facă rost de patenta atât de râvnită. Însă Patenta şi Constituţia Lojii templiere întârziau să apară, la fel şi Sauvaigue.
    Lucrurile nu mergeau bine nici în Timişoara. Proaspătul maestru venerabil Pötting, închiriază o casă în Timişoara pentru uriaşa sumă de 300 de florini aur . Pentru a scădea din cheltuielile proprii şi casa fiind destul de spaţioasă, subînchiriază unele încăperi Lojii pe care o conduce. Pe de altă parte Agapele organizate după ţinute deseori se terminau ca niste "circuri" în toată regula. Indiscreţiile comise în timpul Agapelor şi o serie de iniţieri "nefericite" au atras atenţia autorităţilor şi membrii Loji au început să fie anchetaţi, iar autorităţile au cerut de la Pötting lista membrilor Lojii.
    Drept urmare - în pofida unui vot negativ în acest sens - Pötting de la sine putere decide să ardă Planşele de arhitectură ale Lojii. Pentru a nu avea probleme cu fiscul şi cu autorităţile militare Pötting propune să golească lada trezoreriei, închisă cu trei lacăte. Deşi propunerea nu este adoptată de către membrii Lojii, Pötting transportă iarăşi de la sine putere, seiful Lojii în casa lui Sauvaigue.
    Membrii Lojii la aflarea veştii se revoltă, ştiind faptul că contele este înglobat în datorii. Prin votul majorităţii au cerut contelui şi lui Jozef Sauvaigue să predea trezoreria şi să prezinte un raport financiar al Lojii. Nu prea aveau sorţi de izbândă, (deşi Sauvaigue între timp revenise în Timişoara), căci Pötting pleacă.
    Sauvaigue în loc să respecte hotărârea luată în Lojă, plusează: ridică taxele de ridicare în grad şi cere pe lângă acestea şi o sumă considerabilă (50 florini de aur) pentru aşa numitele Lucrări de alchimie.
    Membrii Lojii se revoltă iarăşi şi cer cu îndârjire deschiderea seifului, în care după calculele lor ar trebui să fie în jur de 4000 florini aur. Nu a fost să fie, au găsit numai 400.
    Membrii Lojii îl învinuiesc pe Pötting de dispariţia banilor şi îi cer socoteală. Pötting nefiind în oraş trimite o chitanţă prin care recunoaşte lipsa banilor şi datoria sa faţă de Lojă. Fraţii nefiind mulţumiţi nici cu această măsură îi cer insistent lui Pötting să restituie banii luaţi. Pötting printr-o scrisoare se scuză şi explică modalitatea prin care au dispărut banii şi propune o soluţie pentru rezolvarea problemei: fiindcă majordomul său a furat banii, iar el fiind angajatorul lui va trimite anual salariul majordomului de 25 de florini aur, Lojii.
    Lucrurile se precipită. Patenta cerută din Viena nu soseşte nici până la inceputul anului 1780, iar fraţii trimit o scrisoare atât lui Sauvaigue cât şi lui Pötting prin care îi somează că dacă nu se restituie banii, problemele vor fi anunţate autorităţilor ordinului din Viena, ba mai mult, vor face şi o plângere penală în faţa autorităţilor civile.
    Sauvaigue recunoaşte că deşi a fost la Viena şi a discutat despre patentă, nu a plătit valoarea acesteia. Se oferă să plece din nou la Viena şi să plătească sumele cuvenite pentru obţinerea patentei.
    Lucrările Lojii ar fi putut continua în linişte, dar după acest circ ale cărei detalii au ajuns  semipublice, fraţii nu aveau curajul să-şi organizeze ţinutele în vechea locaţie. Au încercat să lucreze în casa lui Franz Wreden care era destul de spaţioasă, dar s-a adeverit a fi prea mică în condiţiile în care şi acesta domicilia cu familia în imobil. În casa de pe malul Begăi al lui Sauvaigue fraţii se sfiiau să meargă deoarece pe de o parte, era situat într-un loc extrem de frecventat de orăşeni, pe de altă parte din cauza că experimente de alchimie emanau un miros pătrunzător, ce atrăgea atenţia locuitorilor. Neavând altă soluţie fraţii sunt nevoiţi totuşi să lucreze în aceasta casă a lui Sauvaigue, deşi plătesc o sumă piperată pentru chirie.
    În aceste condiţii Wreden propune lojii să cumpere casa sa, iar el se va muta într-o altă clădire din oraş. Lui Sauvaigue nu îi convine şi face tot posibilul ca trocul să nu aibă loc. În sfârşit în ciuda unui vot majoritar covârşitor pentru cumpărarea casei lui Wreden, Sauvaigue reuşeşte să zădărnicească planurile Lojii. Loja fiind strâns legată şi cu Ordinul rosacrucienilor (care faceau experiente alchimice), Sauvaigue se leagă de o virtuală imposibilitate de a monta o sobă alchimică în casa lui Wreden. Membrii Lojii în aceste condiţii, nemaivrând să lucreze în casa lui Sauvaigue încearcă să cumpere un atelier meşteşugăresc retras. Sauvaigue îi denunţă la autorităţi.
    Următoarea Tinută a fost una foarte precipitată. Wreden - maestrul venerabil în scaun - la caracterizat pe Sauvaigue ca fiind un impostor, şi acest cuvânt a fost din cele mai blânde faţă de următoarele. I-a cerut lui Sauvaigue să prezinte un raport amănunţit privind situaţia financiară a Lojii. Sauvaigue i-a promis, dar înainte să se ţină de cuvânt, ca şi altă dată, pleacă definitiv în Viena.
    După plecarea "marelui maestru", mâna dreaptă a acestuia trezorierul, este nevoit să facă raportul financiar. Atunci s-a descoperit că din chiria percepută de la Lojă, Sauvaigue plătea toată chiria imobilului, inclusiv spaţiile de depozitare ale întreprinderii lui şi chiria spaţiilor unde îşi amenajase apartamentul. Pe de altă parte fiecare decont figura în catastife de două ori. În aceste împrejurări fraţii din Lojă în loc să găsească în trezorerie 2000 de florini aur, au găsit doar 300.
    Furaţi şi înşelaţi membrii Lojii se adresează demnitarilor rosacrucieni, consideraţi de ei forul suprem de judecată. Primesc un răspuns tranşant: ei aud prima oară de aceste lucruri, şi din punctul lor de vedere Sauvaigue în continuare este lider al Lojii, evident până la terminarea anchetei, iar pe Wreden maestrul venerabil ales nu îl recunosc ca şi lider al Cercului rosacrucian.
    Printr-un schimb de scrisori atât Sauvaigue cât şi Wreden încearcă să clarifice situaţia lojii şi a Cercului rosacrucian. În cele din urmă Sauvaigue demisionează şi predă conducerea atât a Cercului rosacrucian cât şi a "Ordinului" din Timişoara lui Wreden.
    În locul revenirii lui Sauvaigue de la Viena la Timisoara ajunge vestea proastă că este în totală insolvenţă şi îl pândeşte închisoarea datornicilor. La aflarea veştii Wreden se duce la soţia lui Sauvaigue şi îi cere să-i predea actele şi bijuteriile Lojii. Dar, surpriză, după nici o lună, averea din Timişoara al lui Sauvaigue este confiscată de autorităţi.
    După toate aceste timpuri nefaste ajunge şi o veste bună la Timişoara:- în luna august primesc patenta templieră.
    Deşi se primeşte patenta templieră fraţii dezgustaţi de cele întâmplate se întâlnesc tot mai rar, Loja intrând efectiv în adormire timp de aproape doi ani (1780-1782).
    În 1782 la insistenţele lui Fridrich Eckhard Loja îşi reia activitatea dar în "Observanta Draskovich". În prima ţinută din 1782 Loja îl alege pe Fridrich Eckhard maestru venerabil, iar Georg Barth şi Franz Heigl devin supraveghetori, Kirschgeher maestru de ceremonii, Franz Wreden orator şi Ignatio Müller trezorier. Loja lucrează rar, dacă se întâlneau o dată pe lună, deoarece maestrul venerabil era domiciliat la Mănăştiur (Timiş), iar primul supraveghetor la Oraviţa.
    În 1783 o serie de noi fraţi intră în Lojă. Creşterea numărului de membrii se datorează pe de o parte iniţierilor survenite, pe de altă parte în acest an se mută la Timişoara Corpul Topografic al Armatei Imperiale cu scopul de a cartografia regiunea, în cadrul Corpului Topografic fiind mai mulţi membrii ai ordinului. Astfel în Lojă vin 3 noi maeştrii, 7 calfe şi 6 ucenici iniţiaţi în alte Loji şi sunt iniţiaţi 7 fraţi. Numărul total al membrilor ajunge astfel la cifra de 38.
    Între timp Fridrich Eckhard se mută la Subotica (Serbia) şi nu prea poate să participe la ţinute. Îi predă ciocanul lui Wreden în 1784, ca şi maestru venerabil adjunct. La noile alegeri din 1785 Wreden este ales maestru venerabil iar Eckhard devine maestru venerabil adjunct. În alegerile din 1785 Joachim Gross şi Walbrunn sunt aleşi supraveghetori, Müller rămâne trezorier şi Leopold Pehacker ajunge maestru de ceremonii.
    Trebuie remarcat faptul că deşi Loja Trei Crini Albi şi-a reluat lucrările în 1782, revenirea din adormire nu a fost încă oficializată. Marea Lojă Provincială a Regatului Ungariei încă nu şi-a dat aprobarea pentru ieşirea din adormire. Cu toate acestea, demnitarii Marii Loji Provinciale (între alţii protectorul Lojii Orczy László - preşedintele Camerei de Comerţ, Lovász - vicecomite al Timişului, baronul Hohenhausen - maior al armatei imperiale, baronul Diez D’Aux, căpitanul Frankenbusch, ba chiar şi Marele Maestru al Lojii Provinciale contele Pálffy Károly) erau oaspeţi regulari a lojii.
    Lucrările Lojii se desfăşurau după ritualul Draskovich dar se făcea o diferenţiere clară între lucrările Lojii care erau considerate inferioare faţă de lucrările Cercului rosacrucian, care era considerat for decizional.
    La sfârşitul anului Marea Lojă Provincială este înştiinţată că noul decret imperial privind activitatea masonică permite funcţionarea Lojilor, doar în oraşele aşa zise guvernamentale. Marele Maestru Pálffy îl roagă pe adjunctul său Orczy László, care este şi protectorul Lojii Trei Crini Albi, să înştiinţeze fraţii din Timişoara despre prevederile decretului imperial, şi să-şi sisteze activitatea.
    Autorităţile imperiale din Timişoara însă nu primesc un asemenea ordin, şi lasă fraţii să lucreze în pace. Venerabilul maestru încurajat de această tăcere a autorităţilor pleacă la Viena să clarifice situaţia Lojii. Spera că va avea câştig de cauză tocmai datorită faptului că Timişoara recent devenise oraş liber, iar Banatul, al cărui centru administrativ era, devenise din Posesiune a Coroanei Imperiale, comitat de sine stătător. Atât audienţa la palat a maestrului venerabil cât şi numeroasele cereri scrise autorităţilor privind permisiunea de a lăsa Loja să lucreze în continuare, au rămas fără rezultat.
    Aşa că fraţii din Loja Trei Crini Albi din Timişoara în vara anului 1786 decid ca Loja să intre în adormire.
_____________________________
[1] loja isi desfasoara lucrarile in limba germana
[2] pentru comparatie o pereche de boi costa 4-5 florini